SOCIETATEA CIVILĂ, CONSULTATĂ DE AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG, PENTRU ACORDAREA DE NOI LINII DE FINANŢARE ÎN ANUL 2020

Joi, 19 decembrie a.c., Agenţia Naţională Antidrog a găzduit, la sediul său din București, sesiunea de consultare a organizațiilor neguvernamentale cu privire la Ghidul solicitantului, în contextul pregătirii lansării proiectelor cu finanţare nerambursabilă din fonduri publice în cadrul Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri (PIN) pentru anul 2020.

Sesiunea de consultare a organizațiilor neguvernamentale a avut ca principal scop aducerea la cunoștință a demersurilor realizate de Agenția Națională Antidrog, în vederea optimizării Ghidului solicitantului asociat Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri (PIN) pentru anul 2020.

Cu această ocazie, au fost clarificate şi detaliile privind procedura de aplicare, pentru a veni în întâmpinarea solicitanţilor/aplicanţilor care activează în domeniul prevenirii şi asistenţei consumatorilor de droguri, ale căror proiecte corespund obiectivelor PIN şi se circumscriu definiţiei solicitantului/aplicantului conform art. 3 lit.e) din cadrul Metodologiei de evaluare, selectare şi finanţare a proiectelor din cadrul PIN pentru perioada 2019-2020, aprobată prin O.M.A.I.nr.81/2019.

De asemenea, în cadrul consultărilor, au fost discutate şi aspecte referitoare la procedurile de selecție și implementare a proiectelor aferente subprogramelor PIN.

Această întâlnire a reprezentat reconsolidarea unei punți de colaborare deja existente între Agenția Națională Antidrog și organizațiile neguvernamentale, Programul de interes naţional de prevenire şi asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri (PIN) pentru anul 2020 reprezentând un mecanism de finanțare, din bugetul public, care vine în întâmpinarea reprezentanților societății civile, pentru a răspunde nevoilor comunității în ceea ce privește reducerea cererii de droguri.

 

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

ro Romanian
X