REPREZENTANŢII ANA, LA CEA DE-A ȘASEA REUNIUNE A COMITETULUI DE COORDONARE A PROIECTULUI DE ÎNFRĂŢIRE INSTITUŢIONALĂ DINTRE ROMÂNIA ŞI TURCIA ÎN DOMENIUL COLECTĂRII DATELOR PRIVIND DROGURILE

În perioada 4 – 6 februarie a.c., o delegație din România, condusă de directorul adjunct al Agenției Naționale Antidrog (ANA), comisar-șef de poliție Constantin NEGOIȚĂ, coordonator al Proiectului  de Twinning TR 15 IPA JH 03 17 R Strengthening the Data Collection Capacity of Turkish National Monitoring Centre for Drugs and Drugs Addiction (TUBIM), a participat la cea de-a șasea reuniune a Comitetului de coordonare a proiectului de referință, finanțat prin instrumentul financiar destinat cooperării instituționale de la nivelul Comisiei Europene.

În cadrul proiectului, Agenția Națională Antidrog (ANA), alături de Inspectoratul General al Poliției Române, furnizează expertiză cu scopul creșterii capacității TUBIM de a colecta date referitoare la problematica drogurilor, îmbunătățirii calității datelor colectate și creșterii gradului de compatibilitate a acestora cu practicile europene în materie ale Centrului European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri (EMCDDA).

Reuniunea Comitetului de coordonare a avut drept scop prezentarea principalelor activități derulate în al șaselea trimestru de implementare a proiectului și a rezultatelor obținute. Agenda discuțiilor a cuprins următoarele aspecte:

– calendarul activităților;

– adoptarea raportului intermediar trimestrial nr. 6 pentru perioada următoare;

– implementarea activităților din perioada de analiză și planificarea următoarelor activități;

– adoptarea proiectului de Scrisoare operativă adițională nr. 6 pentru următoarele luni;

– planificarea următoarei şedinţe a Comitetului de coordonare.

Lucrările Comitetului de coordonare s-au desfăşurat în colaborare cu personalul din structura beneficiară a proiectului TUBIM şi cu partenerii instituționali, beneficiari ai proiectului: domnul Orhan Murat ERDEREN – Direcția Afaceri Europene, domnul Serdar SAYER – Direcția Generală pentru Cooperare Financiară și Implementarea Proiectelor, domnul Nazli Ceren DEMIR  – Departmantul pentru Monitorizare și Evaluare, doamna Melda ORTAK, managerul de contract din cadrul CFCU Ankara, domnul Hekim CELEBI, managerul din cadrul delegației Uniunii Europene, consilierul rezident de înfrățire român, domnul comisar șef de poliție, Cătălin NEGOI-NIȚĂ.

Omologul din Republica Turcia al domnului Constantin Negoiță, domnul Ibrahim Hakki SEYDIOGLULLARI, general de poliție, și-a manifestat satisfacția cu privire la rezultatele notabile din cadrul proiectului obținute până în acest moment.

Totodată, partenerii din Republica Turcia şi-au exprimat mulţumirea pentru calitatea expertizei furnizate de specialiştii români pe durata implementării proiectului.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

ro Romanian
X